Viaţa domului de Molière

     De Mihail Bulgakov a auzit toată lumea. Maestrul şi Margareta este unul dintre cele mai cunoscute romane ruseşti şi va rămâne pe veci una dintre cărţile cu cea mai mare încărcătură simbolică. Dar trebuie să recunosc că pe mine nu a reuşit să mă impresioneze şi am lăsat-o după numai câteva pagini. Un alt roman al lui Bulgakov însă m-a captivat: Viaţa domnului de Molière.

     Mihail Bulgakov a vrut să scrie o biografie, dar nu una tradiţională, pentru că nu era vorba de biografia oricui, ci a celui mai mare maestru într-ale comediei. Prezent în viaţa dramaturgului încă de la primele secunde de viaţă, naratorul este un fel de spectator, aflat întotdeauna în colţul camerei pentru a observa şi nota evenimentele, nu neapărat importante, cât simbolice. De la cariera ratată de tapiţer, la întâlnirea teatrului de pe străzi, cu urcuşuri şi coborâşuri după căpătarea faimei în toată Europa, cu luptele împotriva cenzurii şi câştigarea de favoruri din partea diverşilor conducători ai vremii, Molière a trecut prin toate învăţând să folosească fiecare situaţie pentru un nou personaj.
     Dramaturgul a ştiut întotdeauna cum sa întrebuinţeze cuvintele în favoarea lui, cum să lovească şi să linguşească în acelaşi timp, motiv pentru care a şi reuşit timp de mulţi ani să evite cenzura. Mi-a plăcut această carte pentru că are un umor aparte, uşor negru, uşor franţuzesc, cât şi o naturaleţe în curgerea firului narativ. Dacă până în acel moment viaţa lui Molière nu prezenta interes, imediat am început să caut informaţii în surse mai concrete.

     Viaţa lui Molière a fost exact aşa cum a scris, o tragico-comedie presărată cu vulgarităţile şi linguşelile de zi ci zi ale oricărui francez care îşi dorea să reuşească în viaţă. În ciuda anilor în care s-a zbătut să fie recunoscut şi apreciat, finalul vieţii a fost unul mizerabil, lipsit de gloria pe care o merita.
     Recomand cu drag acestă carte iubitorilor literaturii ruse dar şi celor care apreciază clasicii francezi. Lectură plăcută!

IT: impresii la cald

     Nu sunt deloc amatoare de filme horror. Evit pe cât posibil chiar şi să văd din greşeală secvenţe în timp ce schimb posturile la tv. Dar totuşi mi-am luat cea mai bună prietenă care suferă de coulrofobie şi am mers să vedem IT. Da, filmul acela horror cu un clovn ucigaş. Şi mi-a plăcut!

     IT este un remake al filmului din 1990, şi acela făcut după romanul cu acelaşi nume al lui Stephen King. Acţiunea se petrece în vara lui 1989, când mai mulţi copii din Derry încep să dispară, vinovat fiind un clovn ascuns în canale. Nu foarte înfiorător ai zice, dar, dacă acest clovn se hrăneşte cu cele mai mari temeri ale tale? Şi de ce ar putea să se teamă gaşca de rataţi ai şcolii şi fata cu reputaţie de uşuratică? Sânge, femei diforme, mumii, boli, temerile copiilor sunt dintre cele mai diverse şi întemeiate. Subiectul filmului e simplu şi clar: copiii se luptă cu clovnul malefic încercând să îşi învingă cele mai mari temeri.

     De ce am fost la IT? Primul motiv ar fi Bill Skarsgård, fratele mai mic al lui Gustaf Skarsgård, cunoscut pentru rolul lui Floki pe care îl joacă în seria de la History, Vikings, ambii fii ai lui ‎Stellan Skarsgård, unul dintre cei mai de succes actori suedezi. Micul ‎Skarsgård este extrem de talentat şi înfiorător, făcând din Pennywise cea mai cunoscută faţă a anului 2017. Un alt motiv pentru care am vrut să văd acest film este Stranger Things. Pentru cei care nu ştiu, aceasta este o serie de la Netflix creată de fraţii Duffer care au crescut idolatrizându-l pe Stephen King. Unul dintre starurile seriei joacă şi în IT, şi anume Finn Wolfhard, un copil foarte talentat şi haios.
     IT nu este filmul horror care să te bântuie nopţi întregi, să te ţină treaz, speriat, aşeptând să fii atacat de monştii de sub pat. Te sperie (am ratat câteva secvenţe deoarece mi-am tras haina pe ochi), dar nu te traumatizează. Mai degrabă te atrage, te farmecă. Aerul acela al anilor '80-'90, copiii şi bicicletele lor şi vacanţa de vară, povestea şi aventura, nimic din acest film nu pare pus acolo pentru a speria.

     Vă invit să vedeţi IT. Merită!