Fausto este un fost militar, orb din motive nespecificate, care, însoţit de un tânăr soldat, pleacă într-o călătorie prin Italia. Subiectul are toate ingredientele unei cărţi bune: un personaj facinant, un mediu din care poţi scoate descrieri fabuloase şi mister. Şi atunci, ce nu a mers? În primele pagini am dat vina pe traducere. Au fost fraze pe care le-am citit de trei ori pentru a-mi da seama cum ar trebui defapt să sune, unde se termină naraţiunea şi unde începe dialogul, dacă se termină sau nu o propoziţie sau dacă verbul era cel potrivit contextului. Din orice punct ai privi cartea, este foarte prost tradusă, iar asta contribuie la lecturarea neplăcută.
După câteva capitole am înţeles însă că nu numai traducerea este de vină. Povestea, pe care o aşteptam să fie incitantă şi dramatică, s-a lăsat cu greu aşteptată. Fausto, cu toate că este un om atât de interesant, un personaj atât de uşor de exploatat, nu reuşeşte să pară mai mult decât morocănos şi beţiv. Ciccio, însoţitorul lui şi naratorul cărţii, nu reuşeşte să spargă această cochilie şi să ne ofere o imagine care să merite amintită. În acelaşi timp, acţiunea este mult prea monotonă, în afară de ultimele capitole în care totul are o viteză mult prea mare şi povestea mi-a părut chiar forţată şi prea puţin credibilă.
După o aşa mare dezamăgire nu recomand această carte. Probabil în original nu este la fel, aşa că dacă ştiţi italiană, citiţi-o în limba ei "maternă" şi nu daţi banii pe o traducere neglijentă.
