Acum ceva vreme, o prietena draga m-a
invitat la un eveniment in cadrul caruia se vorbea despre femeile autor din
literatura actuala; mi s-a parut un subiect tare interesant, mai ales ca eu nu
am avut contact cu scriitura feminista
actuala. Atmosfera a fost relaxata, iar alaturi de invitate am reusit sa “gust”
putin din ce se scrie astazi. De departe autoarea pe care eu am indragit-o in
acea seara a fost Lavinia Braniste. Mi-a placut tare mult tonul ei cald, modul
in care a lecturat capitolul ales, dar si modul in care a descris cum a ajuns sa scrie Interior zero. Mi-am dorit sa citesc aceasta carte si iata ca in acest
weekend i-a venit randul…
Intrebarea de la care porneste acest roman, al treilea volum in proza al autoarei dupa cele doua proze scurte Cinci minute pe zi (2011) si Escapada (2014), este una pe care fiecare dintre noi o gandeste, daca nu o si rosteste: “oare
sa nu intelegem noi viata, lavi?” (v. leac, intr-un mesaj pe Facebook ,
octombrie 2014). Romanul este construit pe secvente din viata de zi cu zi a personajului principal, intrebarile pe care si le pune in aceasta lume alerta in legatura cu aspiratiile sale, cu jobul, cu definirea iubirii si concluziile la care ajunge in urma actiunilor pe care le intreprinde.
Povestea o are in prim plan pe Cristina,
o tanara de 30 de ani care, desi la baza traducatoare accepta o slujba la o
firma de constructii civile pentru ca doar asa reuseste sa isi asigure
supravietuirea de la luna la luna: chiria, umplutul sacoselor de la Mega si,
ocazional, cate un pahar din vinul casei in Control. Jobul ii ocupa o mare parte
din timp deoarece pe langa secretariat se mai ocupa si de traduceri, iar timpul liber este astfel limitat. De colegi nu se simte in nici intr-un fel apropiata,
singura persoana cu care relationeaza fiind tanti Oara, femeia de serviciu pe
care o ajuta ori de cate ori poate, desi stie ca e posibil sa fie certata.
Viata privata este una semi-existenta: are un fel de relatie la distanta cu
Mihai, ceea ce o face de foarte multe ori sa isi puna intrebari legate de cum ar trebui sa se simta iubirea, despre intemeierea unei familii, despre copii:
”Vorbim la telefon din cand in cand, ne vedem din cand in cand. E
suficient de rar incat ceilalti sa creada ca sunt singura. Si din cand in cand
imi pare ca ma gandesc la el suficient de des incat sa cred ca e prietenul meu.”
O are pe Olivia, prietena ei cu care se consulta pe diverse teme si cu care mai iese ocazional si discutiile cu mama pe Skype. Mama este elementul care se
comporta ca o ancora in lumea Cristinei, este cea care ii ofera dragostea
neconditionata tradusa prin pachete, bani si cadouri, este cea care o ajuta sa
descopere intr-un final ce inseamna iubirea pentru ea:
“....si asta e iubirea, e
linistea asta in care iti tii respiratia, usor ingrozit, ca sa auzi daca
ingerul tau pazitor mai e acolo.”
Interior zero este o carte despre
zbuciumul de zi cu zi, despre alegeri, despre compromisuri, despre neputinte,
despre mine, despre tine, despre cum incercam sa construim si cum totul se poate darama mai repede ca intr-un joc de domino, dar in acelasi timp despre cum putem sa renastem, sa ne gasim un echilibru si astfel sa ne continuam periplul prin viata. Spor la citit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu