vineri, 9 iunie 2017

5 filme franțuzești pentru weekend

     Pentru că weekend-ul se anunță unul ploios, ce poate fi mai plăcut decât să citești o carte sau să stai în vârful patului și să te uiți la un film? De aceea m-am gândit să fac o scurtă listă cu filme franțuzești numai bune de văzut cu o pungă de cipsuri în brațe.


     20 ans d'écart(2013) este o comedie romantică și șarmantă cu Virginia Efira și Pierre Niney pe care eu personal îl ador. Alice este editor la o revistă de modă iar la vârsta de 38 de ani nimic nu contează mai mult pentru ea decât munca, munca ei pe care o rătăcește într-un avion. Stick-ul este găsit de Balthazar, un student de 20 de ani, iar în momentul în care cei doi se întâlnesc sunt văzuți de colegii lui Alice și bârfele încep să apară. Pentru că această așa zisă relație o ajută să își păstreze locul de muncă, Alice continuă cu farsa și începe să îl invite pe "iubitul" ei cu 20 de ani mai tânăr la tot felul de evenimente iar povestea desigur că escaladează. Este un film foarte drăguț, cu umor franțuzesc, care te face să vezi dincolo de prejudecățile legate de diferența de vârstă dintre parteneri.

Image result for les amours imaginaires
     Les amours imaginaires(2010) este unul dintre filmele mele preferate franțuzești. Scris, regizat și jucat de Xavier Dolan, un fel de tânăr minune al cinematografiei Canadiene, filmul are probabil cea mai bună coloană sonoră pe care am auzit-o. Francis (Xavier Dolan) și Marie (Monia Chokri) sunt cei mai buni prieteni, boemi, tineri și mereu dornici de petreceri, însă se îndrăgostesc amandoi de aceeași persoană: Nicolas (Niels Shneider), un fel de statuie a lui David vie. El se joacă cu mințile și inimile celor doi prieteni, întorcându-i unul împotriva celuilalt în cursa pentru atenție, rezultând într-o comedie psihologică chic.


     Renoir (2012) este un film despre frumusețe dar și despre urât, despre artă și război, tați și fii. Jean Renoir, fiul marelui pictor Renoir, se întoarce de pe front rănit chiar în momentul în care frumoasa Andrée Heuschling începe să pozeze pentru tatăl lui. Renoir tatăl este măcinat de boală și bătrânetâțe iar tânăra Andrée îl vrăjește prin vitalitatea și îndrăzneala ei. Fiul însă se îndrăgostește cu adevărat de ea și intră în competiție cu tatăl său pentru atenția fetei. Recomand cu dragă inimă acest film celor pasionați de artă și interesați de poveștile de viață ale marilor artiști.

Image result for la reine margot gif
     La reine Margot(1994) este o capodoperă cinematografică având-o în rol principal pe extraordinar de frumoasa Isabelle Adjani. Ca urmare a unor jocuri politice, tânăra Margot ajunge să fie promisă lui Henri de Bourbon însă se îndrăgostește de un soldat protestant, La Mole. Idila celor doi continuă și după căsătorie, pe parcursul luptelor civile dintre protestanți și catolici, acestea devenind din ce în ce mai violente. Este filmul ideal pentru iubitorii de istorie și povești de dragoste istorice.

Image result for la belle personne gif
     La belle personne (2008) este filmul pe care mi-am propus să îl revăd cât mai curând. Junie, interpretată de Léa Seydoux, se mută la o nouă școală după moartea mamei ei. Fiind fata cea nouă și frumoasă toți băieții vor să fie cu ea însă ea îl alege pe cel mai timid dintre ei, negându-și astfel sentimentele pentru profesorul de istorie. Profesorul, interpretat de talentatul Louis Garrel, este atras de fată din prima clipă. Între cei doi se naște o tensiune pe care Junie nu are de gând să o lase să se transforme în ceea ce ar putea fi o relație fericită. Cu puține replici, nu foarte multă acțiune, filmul este unul de stare, o poveste imposibilă cu un dramatism de care numai francezii sunt capabili.

Vizionare plăcută!

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu