Lion - Drumul spre casa

    Sunt sigura ca alegerea castigatorului de anul acesta la Premiile Oscar, este cu adevarat un chin. Cu filme precum Manchester by the Sea, Moonlight si Lion, nu poti decat sa te intrebi cum reusesc sa le delimiteze.

    Lion este un must see pentru iubitorii de filme. La 8 ani dupa Slumdog Millionaire, Dev Patel se intoarce si ne vrajeste cu o interpretare exceptionala, mult mai matura si mai profesionista. Mai sigur pe el si abilitatile lui, interpreteaza rolul lui Saroo Brieley adult, un tanar indian, ratacit si adoptat de o familie din Australia in copilarie. In rolul parintilor adoptivi Sue si John Brieley ii avem pe Nicole Kidman si David Wenham, iar iubita lui Saroo este interpretata de Rooney Mara. Dar vedeta acestui film nu este niciunul dintre aceste nume atat de cunoscute. Sunny Pawar, copilul de doar 7-8 ani care il interpreteaza pe Saroo in copilarie, a furat toata lumina reflectoarelor din prima clipa in care a aparut pe ecran. Fara niciun fel de experienta in actorie, un copil simplu din India, ales din cateva mii, joaca atat de sincer si natural incat la sfarsitul filmului aproape strigam: Give that kid an Oscar! Vocea lui strigandu-si fratele si mama mi-a ramas in minte zile la rand.
 
   

    Filmul nu are nicio legatura cu Bollywood, pentru cei care au prejudecati; este un caz adevarat, puternic mediatizat in urma cu cativa ani in toata India. Saroo, copilul mijlociu in varsta de 5 ani al unei mame singure, dintr-o famile extrem de saraca se pierde de fratele lui mai mare, urcand intr-un tren care il duce tocmai in capatul celalalt al tarii. Nestiindu-si numele de familie, numele mamei sau satul natal, ajunge intr-o casa de copii de unde are norocul sa fie adoptat de o familie de australieni. El duce o viata buna, lipsita de griji si plina e oportunitati dar nu isi poate uita familia pierduta, asa ca decide sa faca o incercare de a-i gasi.
    Povestea, care este cu adevarat emotionanta, provocandu-mi un nod in gat pe intreg parcursul celor doua ore, este si una de constientizare a situatiei in care numerosi copii din India si nu numai se afla, facandu-ma sa ma intreb cati reusesc cu adevarat sa gaseasca o familie buna care sa le ofere o viata. Saracia, rata de analfabetizare, situatia deplorabila a orfelinatelor, sunt alte teme pe care filmul le atinge.

    Merita vazut, o cana de ceai fierbinte fiind ideala pentru a linistii multitudinea de sentimente care pot pune stapanire pe voi. Vizionare placuta!

Epoca de Fier

    

     Nu imi amintesc exact cand sau de unde am luat cartea Epoca de Fier a lui J.M. Coetzee dar stiu ca statea de ceva vreme necitita in raft. Cele cateva cuvinte de pe spatele cartii nu ma atrageau, o descriere vaga a unei carti despre o batrana bolnava. Nu era tocmai o lectura placuta de weekend. Am vrut sa renunt dupa primele 10 pagini dar ma bucur ca nu am facut-o.

    J.M. Coetzee, castigator al Premiului Nobel pentru Literatura si a doua premii Booker pune pe hartie povestea doamnei Curren care locuieste in Cape Town, singura, intr-o casa nu foarte mare, din momentul in care aceasta afla ca este bolnava de cancer in faza terminala. Pentru ca nu vrea sa isi impovareze fiica, care locuieste in America impreuna cu familia, cu ultimele ei zile decide, sa ii scrie o scrisoare, aceasta carte, in care sa ii povesteasca ultimele luni si motivele pentru care nu i-a spus despre boala. In fata casei ei isi face culcus un om al strazii, betiv si murdar pe nume Vercueil, pe care doamna Curren il plateste sa o ajute la diverse treburi. Acesta devine singurul ei prieten si astfel cel caruia ii incredinteaza trimiterea scrisorii catre fiica ei.

      “You told me," I said, "that I should turn this house into a boardinghouse for students.           Well,there are better things I could do with it. I could turn it into a haven for beggars" 

    In ciuda bolii si a dificultatii de deplasare, doamna Curren este un spirit liber. Cartea este construita pe fondul luptelor dintre albi si negri din Africa de Sud, lupte vazute prin ochii unei batrane muribunde care cere pacea fara a fi luata in seama. Obosita si simtind cum cancerul ii macina incet dar sigur trupul, vrea sa faca o diferenta, vrea sa creada ca lumea nu este atat de rea.

   Epoca de Fier iti lasa un gust amar, de aceea ar trebui citita cu o cafea indulcita. Este o carte greu de strabatut, greu de inteles, cu un adevar greu de acceptat dar este o carte frumoasa. La final iti vei dori sa nu ajungi precum doamna Curren, sa nu ajungi la sfarsitul vietii si abia atunci sa incerci sa schimbi ceva la lumea din jurul tau, sa nu pleci intrebandu-te daca macar in sufletul unui cersetor betiv ti-ai pus amprenta suficient cat sa isi implineasca o ultima dorinta. La finalul cartii vei intelege ca singuratatea nu este cel mai bun mod de a-ti trai ultimele zile, ca teama este mai usor de suportat atunci cand ai pe cineva care sa te tina de mana. Iar la final de tot, dupa ultimul paragraf, vei pune cartea jos si vei privi in gol, putin speriat, putin optimist.

Lectura placuta!